Cel puţin doi, dintre cei nouă pretendenți la şefia BNM, au figurat pe lista electorală a Partidului Democrat la alegerile parlamentare anticipate din noiembrie 2010.
Potrivit “Europa Liberă”, primul este Valeriu Chiţan, fost ministru al finanţelor în guvernul agrarienilor din perioada 1994-1998, iar el de-al doilea este Victor Timotin. În penultimul scrutin parlamentar, Timotin care se prezintă ca expert financiar, a candidat pe locul 12 în lista PD. Cu o lună înainte de scrutin Timotin însă a fost retras din lista democraţilor şi înlocuit cu liderul neformal al PD, Vlad Plahotniuc.
În ce îl priveşte pe Valeriu Chiţan, acesta a fost pe locul 37 în lista PD, pe când în parlament doar 15 democraţi obţinuseră atunci mandate de deputat.
Nici Valeriu Chiţan, nici Victor Timotin nu au inclus acest episod în CV-urile depuse la secretariatul Parlamentului, dar informaţia poate fi uşor confirmată consultând hotărârile CEC-ului din acea perioadă.
Precizăm că astăzi, Comisia specială pentru selectarea candidatului la şefia BNM, va examina dosarele celor 9pretendenți la funcția de guvernator al Băncii Naționale.
actualitati.md