Chirtoacă continuă să promoveze în funcții colegi de partid
Noul consilier pe probleme sociale al primarului general Dorin Chirtoacă este consilierul municipal din partea Partidului Liberal, Lucia Caciuc.
Conform unei dispoziții semnate de edilul capitalei, Lucia Caciuc este angajată începând cu data de 1 februarie în funcția de inspector superior în cadrul Direcției coordonarea activității executivului, în baza contractului individual de muncă nr. 1 din 2 februarie 2016. Altfel spus, Lucia Caciuc va verifica executarea hotărârilor Primăriei.
Totodată, conform regulamentului, Lucia Cuciuc va activa în calitate de consilier timp de o lună, după care funcția sa în CMC va fi preluată de următorul candidat supleant pe lista consilierilor liberali.
Lucia Caciuc are 44 de ani și are studii superioare în Istorie, grad didactic superior, și master în Științe Politice.